Atacantul francez al echipei Olympique Lyon, Sidney Govou, se va transfera la formația greacă Panathinaikos, grupare cu care ar urma să semneze un acord pe doi ani, informează cotidianul L’Equipe.
„După 11 ani petrecuți la Lyon, Sidney Govou ar urma să se semneze pentru următorii doi ani cu Panathinaikos. Internaționalul francez, în vârstă de 30 de ani, ar urma să fie coechipier în atac cu Djibril Cisse, conform dorințelor antrenorului grec Nikos Nioplias”, notează cotidianul francez.
Potrivit sursei citate, Govou a mai fost dorit în această vară de cluburile din Premier League, Everton, Newcastle și West Ham United.
Sidney Govou a evoluat în cariera sa doar la formația din Lyon, pentru care a marcat 49 de goluri în cele 292 de meciuri jucate.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER